Marcus Rashford, atacantul englez în vârstă de 18 ani de la Manchester United, promovat de Louis van Gaal la prima echipă, a semnat un contract de sponsorizare cu firma de echipament sportiv Nike în valoare de 2,35 milioane de euro, anunță cotidianul britanic The Sun.
Înțelegerea dintre cele două părți este valabilă cinci ani, iar cei de la Nike îi vor oferi în acest timp lui Rashford ghete de joc, haine și încălțăminte de stradă. Pe lângă bunurile oferite, atacantul lui Manchester United va încasa, anual, 470.000 de euro.
Oferta de la Nike vine ca urmare a sezonului excelent de care a avut parte Marcus Rashford. Acesta a debutat la echipa mare a lui Manchester United în luna februarie, iar apoi a reușit să surprindă lumea fotbalului. Acesta a înscris atât la debutul său în Premier League, în Europa League și chiar la naționala Angliei, devenind astfel cel mai tânăr marcator, la 18 ani și 208 zile.
Oficialii firmei de echipament sportiv îl percep pe Rashford drept una dintre fețele companiei, având un potențial uriaș de marketing. Tânărul avea deja un contract cu Nike, suma încasată anual fiind de doar 35.000 de euro, iar datorită impactului său major aceștia au decis să i-l mărească.
Marcus Rashford a jucat 18 meciuri la echipa mare a lui Manchester United în acest sezon, reușind să marcheze 8 goluri și să ofere 2 pase decisive. Ca urmare a performanțelor sale, a prins un loc în lotul de 23 de jucători ce au reprezentat Anglia la Campionatul European din Franța. La națională, atacantul a strâns deja 3 meciuri și 1 gol.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER