Marica, tot mai aproape de Primera! „E la Madrid” Rayo Vallecano îi oferă 2 milioane de euro pentru un sezon
Marica a anunțat că în cursul acestei săptămâni își va găsi o echipă după despărțirea de Schalke, iar internaționalul român pare că face pași importanți în această privință.
După ce a refuzat mai multe oferte din Anglia, Marica pare tentat să accepte oferte spaniolilor de la Rayo Vallecano. Victor Becali a confirmat că jucătorul se află în Madrid, iar postul de radio Cadena Cope a precizat că jucătorul chiar a făcut o vizită la stadionul Vallecas. Potrivit presei spaniole, Marica va oferi vineri, cel târziu, un răspuns final.
„Transferul lui Marica la Tottenham a picat. Nu știu dacă Rayo poate să îi plătească salariul. Nu se poate apropia nici de jumătatea salariului pe care îl avea la Schalke. Sunt foarte puține echipe din Spania care pot plăti bine. Marica este acum la Madrid”, a declarat Victor Becali pentru DolceSport.
Conform DolceSport, atacantul român ar urma să primească un milion de euro la semnătură (vine din postura de jucător liber de contract), iar salariul va fi de un un milion de euro. Contractul oferit de Rayo Vallecano este valabil pentru un sezon cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
Rayo Vallecano se clasează pe locul al 16-lea în campionat cu o singură victorie dupa cinci etape. Sezonul trecut, formația din Madrid s-a clasat pe locul 8 și ar fi putut profita de interdicția primită de Malaga de a participa în Europa League, însă și Rayo s-a confruntat cu probleme
financiare și nu a îndeplinit condițiile UEFA.