Marius Niculae, reacție sinceră legată de scandalul în care Ronaldo e acuzat de viol: „Sunt șocat de ceea ce i se întâmplă!”

Cristiano Ronaldo (33 de ani) e acuzat de viol de Kathryn Mayorga (34 de ani), o femeie din SUA care susține că a fost agresată de starul lusitan în 2009. S-a creat o adevărată telenovelă în jurul acestui scandal, cu o mulțime de reacții din toate părțile, iar acum a venit rândul lui Marius Niculae, fost coleg cu Ronaldo la Sporting, să reacționeze. „Săgeată” i-a luat apărarea lusitanului, pe care îl consideră – atât cât l-a cunoscut -, un băiat liniștit.

Marius Niculae a povestit despre începuturile lui Ronaldo de la Sporting. Portughezul locuia împreună cu mama și cu sora lui și evita de fiecare dată să iasă în cluburi.

„Eu l-am cunoscut pe Cristiano când era un puști, avea 17-18 ani. Era un tip super liniștit. Nu era genul de bărbat care să iasă în cluburi, să fie tot timpul cu ochii după femei. Era focusat pe fotbal. Mânca fotbal pe paine. De asta a și ajuns unde a ajuns. Acum, cred că tot ceea ce se întâmplă cu acest scandal este o chestiune promovată. Vinde bine un astfel de scandal la nivel mondial. Îmi aduc aminte că el locuia la un moment dat cu sora și cu mama lui. Era cât se poate de liniștit.

Vă dați seama că atunci când ești Cristiano Ronaldo se încearcă un scandal de orice gen care să vândă bine în presa internațională. La ce notorietate are el acum cred că în jurul lui ar fi sute de femei care ar fi fericite doar să stea un minut cu el la o masă.

Dar, repet, eu îl stiu ca un om liniștit. focusat doar pe fotbal. Poate că, în timp lucrurile s-au mai schimbat și la el. Nu am de unde să știu. Dar știu că era foarte precaut în tot ceea ce făcea în viața extrasportivă. Nu a avut derapaje comportamentale. Nu pierdea nopțile prin cluburi sau alte chestiuni de acest gen. Ce să zic, sunt și eu șocat de tot ceea ce i se întâmplă acum”, a spus Marius Niculae, conform TelekomSport.

Publicat: 10 10. 2018, 15:30
Actualizat: 10 10. 2018, 15:31