Fotbalistul sârb Dejan Meleg, în vârstă de 22 de ani, a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu turcii de la Kayserispor, a anunțat, miercuri, echipă antrenată de Marius Șumudică, pe site-ul oficial.
„Mijlocașul Dejan Meleg, venit de la Vojvodina, din Serbia, a semnat pe trei ani cu Kayserispor. Sperăm ca parteneriatul să fie benefic atât pentru club, cât și pentru jucător”, se arată într-un comunicat postat pe site de către conducătorii turci.
Dejan Meleg este al optulea transfer realizat de către echipa unde a ajuns Marius Șumudică în această vară, după Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu), Fernando Boldrin (FCSB), Stephane Badji (împrumut de la Anderlecht), Don Malone (liber de la ADO Den Haag), Atila Turan (liber de la Reims), Erdal Ozturk (Bayern Munchen) și Geoffrey Bia (FC Sion).
În sezonul trecut, fotbalistul care poate juca pe toate posturile la mijlocul terenului a strâns 43 de meciuri, 12 goluri și șase pase decisive în toate competițiile pentru Vojvodina. Meleg este cotat la două milioane de euro de către site-ul transfermarkt.com.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER