Marouane Fellaini a renunțat la celebra frizură afro

Marouane Fellaini a luat o decizie radicală în ceea ce privește look-ul său. Belgianul de 26 de ani a decis să renunțe la celebra frizură afro care l-a făcut cunoscut în toată lumea.

Aflat în Belgia, unde își petrece vacanța, Fellaini s-a tuns scurt, iar imaginea postată pe Facebook a făcut în scurt timp înconjurul lumii.

Situație incertă la United

Adus de la Everton ca o mare speranță anul trecut în septembrie 2013 de fostul manager David Moyes, Marouane Fellaini ar putea fi cedat de „diavolii roșii” după niciun an petrecut pe Old Trafford. Louis Van Gaal, noul antrenor al lui United, le-ar fi spus șefilor că nu se va baza pe internaționalul belgian.

27 de milioane de lire sterline a plătit Manchester United pentru internaționalul belgian

23 de milioane de euro este cota lui Fellaini, conform transfermarkt.de

Fellaini nu este unicul jucător de fotbal care a decis să facă o schimbare drastică de look. În luna mai, după ce Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, Luka Modric a renunțat la pletele sale.

Publicat: 12 07. 2014, 11:31
Actualizat: 12 07. 2014, 11:32