Barcelona pregătește prelungirea contractului lui Samuel Umtiti (24 de ani), transferul cu cel mai mare impact asupra echipei de până în acest moment. Fundașul central francez s-a adaptat perfect la stilul catalanilor, de la transferul din vară, iar evoluțiile sale au atras atenția șeicilor cu bani de la Manchester City. Ca măsură de precauție, Barcelona îi va prelungi contractul francezului.
Mundo Deportivo scrie că șefii Barcelonei ar vrea să-i fixeze o nouă clauză de reziliere în valoare de 500 de milioane de euro, doar că Umtiti a respins ofertele venite dinspre Bartomeu. Totuși, se pare că cele două părți au ajuns la un acord, iar noul contract va fi semnat sezonul viitor, însă Samuel Umtiti va avea o clauză de reziliere de „doar” 60 de milioane de euro.
Lionel Messi, Andres Iniesta, Gerard Pique și Sergi Roberto și-au semnat acordurile cu gruparea catalană.
Conducătorii de pe Camp Nou au vrut să se asigure că nu mai pățesc ca în cazu lui Neymar, căruia PSG i-a plătit clauza de 222 de milioane de euro în vară, însă francezul Samuel Umtiti a refuzat contractul cu clauza imensă de 500 de milioane de euro. „Umtiti știe că este următorul fotbalist care își va prelungi contractul, astfel că așteaptă să fie chemat de Bartomeu. Se va întâmpla în cursul sezonului viitor”, asigură Mundo Deportivo, ziarul de casă al catalanilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER