Măsură fără precedent luată de șefii lui Schalke împotriva fanilor rivalei Dortmund! Decizia a fost luată în mod total neașteptat
Conducerea lui Schalke a anunțat marți că a obținut dreptul de a le restricționa accesul pe stadionul din Gelsenkirchen pentru 498 de fani ai rivalei Borussia Dortmund, pentru următorii cinci ani. Astfel, până în 2019 aceștia nu vor mai putea asista la meciurile favoriților de pe terenul „minerilor”.
„Interdicția este o consecință a incidentelor care au avut loc la ultimul meci și se răsfrânge doar asupra persoanelor care le-au provocat. Siguranța tuturor celorlalți spectatori a fost pusă în pericol”, se arată în comunicatul remis de cei de la Schalke.
Ultimul meci dintre cele două formații disputat la Gelsenkirchen, în urmă cu ceva mai mult de două luni, s-a încheiat cu victoria galben-negrilor, scor 3-1, dar fanii oaspeților s-au manifestat violent, aruncând cu torțe și alte obiecte în suporterii lui Schalke. Interesant este că decizia vine la trei zile distanță după un amical între Dortmund și FC Koln, în urma căruia un om s-a ales cu răni grave, după o altercație între galeriile celor două echipe.