Atacantul italian al echipei Juventus Torino, Alessandro Matri, va semna, vineri, cu AC Milan, a anunțat clubul milanez, citat de AFP.
„După ce a părăsit Torino joi și a petrecut noaptea la Milano, Allessandro Matri este așteptat vineri la sediul clubului din Via Turati”, a anunțat AC Milan pe site-ul oficial.
Clubul precizează că Matri, în vârstă de 29 de ani, s-a întâlnit joi seară cu antrenorul Massimiliano Allegri, vicepreședintele Adriano Galliani și cu președintele Silvio Berlusconi.
Venit la Juventus în 2011, Matri nu a reușit să se impună în echipa lui Antonio Conte, care l-a transferat în această vară pe atacantul Carlos Tevez.
Cluburile nu au precizat valoarea transferului, dar potrivit presei italiene ar fi vorba de aproximativ 11 milioane de euro.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER