Lăsat în afara lotului de tehnicianul Luciano Spalletti, Mauro Icardi, însoțit de soția și agentul său, Wanda Nara, au fost prezenți pe stadionul Giuseppe Meazza la întâlnirea din etapa a 24-a din Serie A dintre Inter Milano și Sampdoria, scor 2-1.
La finalul partidei, Wanda a vorbit despre ceea ce înseamnă clubul nerazzurro pentru soțul ei și cum a primit vestea că banderola i-a fost luată:
„Inter este familia noastră și nu vrem să plecăm din acest club. Unii spun că o banderolă nu te schimbă, dar pentru Mauro este ca și cum i-ai fi tăiat un picior. Joacă, îmbrăcat în acest tricou, plin de mândrie, toată lumea știe ce fel de persoană este, niciodată nu s-a gândit la bani. Mauro iubește foarte mult acest tricou, iar banderola o purta cu mândrie și voia să o onoreze de fiecare dată. Toată familia noastră este interistă, iar Mauro este primul care crede în această echipă.
Dacă declarațiile mele au deranjat? Nu am avut niciun avertisment. Noi suntem în continuare în contact cu Inter, am stat la întâlniri cu ei timp de trei ore.
Pentru mine, decizia de a-i lua banderola a fost o surpriză, am aflat de pe Twitter„.
Potrivit presei din Italia, Mauro Icardi nu a fost convocat în lotul lui Inter pentru meciul câștigat în fața celor de la Sampdoria din Serie A, scor 2-1, din cauza unor probleme medicale. Atacantul argentinian însă și-a privit echipa din tribune.
„Nu m-am gândit să nu merg, apoi Mauro mi-a spus să îl însoțesc„, a mai spus Wanda, care a explicat motivul din cauza căruia Icardi nu a mai ajuns la vestiare, așa cum i-ar fi propus Spalletti: „Ne-au spus să plecăm înainte de a se încheia meciul din motive de siguranță.
Fluierăturile? Trebuie să se clarifice multe lucruri. Mauro are defectul să fie foarte sincer într-o lume care este plină de ipocrizie. Eu nu am cerut niciodată o prelungire a contractului, dar ei ne spun că suntem mercenari. Dar noi, femeile, suntem mereu tratate mai urât în momentul în care vorbim de fotbal„, a mai spus Wanda Nara, potrivit gazzetta.it.
Soția jucătorului interist a început să plângă în direct în momentul în care a fost întrebat de discuția pe care a avut-o cu președintele clubului Massimo Moratti:
„Am vorbit cu el, i-am trimis un mesaj să îi mulțumesc, Mauro se simțea foarte rău. L-am rugat, dacă poate să ne dea o mână de ajutor să joace din nou, pentru că soțul meu se simțea rău. Este o situație care trebuie să se rezolve„.
Wanda Nara a fost ulterior liniștită de directorul executiv Beppe Marotta, care a intervenit în direct în cadrul emisiunii televizate.
„Am văzut-o pe Wanda plângând și îmi pare rău. Vrem să oprim această tensiune și să îi asigurăm pe Wanda și pe Mauro Icardi, că ceea ce facem este pentru binele lui Mauro, implicit și al Wandei, pentru Inter și pentru suporteri.
Este o decizie luată cu regret (n.red. – de a-i luat banderola de căpitan) din cauza unor motive pe care le știm și care nu vor fi spuse public, dar care nu pun în discuție evoluția jucătorului Mauro la Inter. Este totul limpede, nimic nu este compromis„.
Cuvintele oficialului nerazzurro au emoționat-o pe Wanda, care a adăugat: „Îi mulțumesc lui Marotta, Mauro nu va cere niciodată prelungirea contractului, până în ultima zi cât va juca pentru Inter. El joacă cu inima pentu acest club„.
La începutul săptămânii trecute, echipa de pe Giuseppe Meazza a postat un comunicat oficial pe Twitter în care anunța că atacantul argentinian Mauro Icardi nu va mai purta banderola de căpitan. Moment în care relația dintre jucător și Inter a devenit incertă. Fotbalistul a refuzat să facă deplasarea la Viena, acolo unde Inter a jucat în partida tur din 16-imile Europa League, contra Rapid Viena.
Mauro Icardi mai are contract cu Inter Milano până în vara anului 2021, dar, conform jurnaliștilor din Peninsulă, tensiunea dintre jucător și echipă a prins contur în momentul în care Wanda Nara a cerut un salariu mai mare pentru soțul ei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER