Nemții de la VfB Stuttgart pregătesc o remaniere a lotului în perioada de pauză din iarnă, iar printre jucătorii vizați de conducere se află și Alexandru Maxim. Stuttgart a terminat sezonul de toamnă pe locul trei în clasamentul din liga a doua din Germania, la două puncte în spatele liderului Eintracht Braunschweig, dar șefii clubului nu sunt deloc mulțumiți de prestația echipei.
„Vor fi schimbări, asta e clar. Ne trebuie de o mentalitate de învingători mai puternică și avem nevoie de jucători care să aducă noi energii, nu să se risipească”, a declarat Jan Schindelmeiser, directorul sportiv al celor de la Stuttgart.
Potrivit celor de la Bild, Alexandru Maxim și Florian Klein sunt principalii jucători care au intrat pe lista neagră a conducerii. Maxim, ajuns la 26 de ani, s-ar putea transfera în Anglia. Potrivit presei engleze, românul este dorit de Leeds United în liga a doua. Leeds se află în acest moment pe locul 5 în Championship.
Maxim a jucat 8 meciuri pentru Stuttgart în acest sezon și a marcat 2 goluri. Românul a oferit și cinci pase decisive în actuala ediție de 2.Bundesliga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER