Merci, Arsene! Arsenal a distrus-o pe Burnley la ultimul meci al lui Wenger pe Emirates

Meciul dintre Arsenal și Burnely a reprezentat ultima partidă pentru Arsene Wenger pe Emirates, din postura de antrenor al „tunarilor”. După 22 de ani la timona echipei, francezul a anunțat că la finalul acestui sezon se va despărți de clubul alături de care a cucerit de trei ori Premier League.

UPDATE | Arsenal s-a impus cu 5-0, la capătul unui meci perfect făcut de elevii lui Wenger. Aubameyang cu o dublă, Lacazette, Iwobi și Kolasinac au marcat la ultimul meci al francezului pe teren propriu, din postura de antrenor al echipei. VIDEO CU GOLURILE

Chiar dacă l-au contestat vehement în ultimii ani, suporterii s-au pregătit să-i mulțumească antrenorului pentru cei 22 de ani în care a muncit în slujba lor. Wenger a ratat șansa de a se despărți de Arsenal cu un trofeu european, după eșecul de la Madrid, 1-0 cu Atletico. „Voi continua să susțin Arsenal pentru tot restul vieții”, a spus Wenger, înaintea meciului cu Burnley.

Pe 16 octombrie 1996, Arsenal primea vizita celor de la Coventry City, pe Highbury. Avea să fie primul meci oficial pentru Arsene Wenger, pe teren propriu, din postura de antrenor al „tunarilor”. S-a încheiat 0-0, iar acesta a fost primul 11 aliniat de Arsene Wenger: David Seaman – Steve Bould, Tony Adams, Martin Keown – Nigel Winterburn, Patrick Vieira, Paul Merson, David Platt, Lee Dixon – Ian Wright, John Hartson.

Acum, pe 6 mai 2018, acesta este primul 11 ales de Arsene Wenger pentru meciul cu Burnley: Petr Cech – Hector Bellerin, Calum Chambers, Konstantinos Mavropanos, Sead Kolasinac – Jack Wilshere, Granit Xhaka – Henrikh Mkhitaryan, Alex Iwobi, Pierre-Emerick Aubameyang – Alexandre Lacazette.

Publicat: 06 05. 2018, 20:22
Actualizat: 06 05. 2018, 20:23