Partida din Argentina dintre Central Cordoba și Sportivo Las Parejas, scor 1-0, a fost întreruptă pentru câteva minute după ce un câine a intrat pe teren, timp în care a apucat să „faulteze” un fotbalist.
Dacă în mod normal, fundașii sunt cei care faultează mai des pe teren, de această dată „victimă” a căzut un apărător de la Central Cordoba, care, deși s-a prăbușit, a zâmbit și a condus câinele pe brațe în afara terenului.
Totuși, câinele a revenit câteva minute mai târziu pe teren și s-a așezat pe burtă în careul portarului de la Las Parejas. De această dată, centralul partidei s-a asigurat că patrupedul nu mai intră pe gazon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER