Dorinel Munteanu nu a avut nevoie de mult timp să-i cucerească pe ruși, iar tehnicianul român e lăudat de presa de la Moscova pentru ce a realizat în scurtul timp de când și-a început treaba la Mordovia Saransk.
Din candidată sigură la retrogradare, Dorinel a transformat-o pe Mordovia într-o echipă care poate spera la menținerea în prima divizie, iar victoria cu „milionarii” de la Anji le dă mari speranțe fanilor din Saransk.
Într-o analiză a trasferurilor făcute în pauza de iarnă și a evoluțiilor din primele două etape disputate după reluarea campionatului, Dorinel e lăudat de cei de la SportsDaily.ru pentru transferurile făcute.
În opinia sursei citate, Daniel Oprița, Vladimir Bozovic, Milan Perendija (foto stânga, în duel cu Lucian Sânmătean) și Akaki Khubutia, toți jucători achiziționați din Liga 1, au reușit să aducă un adevărat plus.
„Antrenorul principal al Mordoviei, Dorinel Munteanu, merită toate felicitările pentru transferurile făcute. A reușit să găsească patru jucători extrem de puternici în campionatul românesc. Mordovia arată acum mult diferit din punct de vedere al organizării și al calității jucătorilor. Să câștigi meciuri cu jucători necunoscuți precum sârbul Milan Perendija nu e ușor pentru nimeni„, notează sportsdaily.ru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER