Mertens agită apele la Napoli: „Am devenit un chilipir! Unde găsești un atacant care să marcheze atât de mult și să coste atât de puțin?”
Dries Mertens a vorbit într-un interviu pentru ziarul belgian Het Laatste despre clauza sa de transfer de 28 de milioane de euro. De asemenea, atacantul belgian a recunoscut că a fost ofertat de Barcelona și că acum regretă că nu a acceptat oferta catalanilor.
Omul decisiv din atacul lui Napoli, care a marcat de 13 ori în 20 de meciuri în acest sezon, le-a transmis un mesaj oficialilor echipei. Belgianul de 30 de ani consideră că are o clauză mică de transfer: „Este în valoare de 28 de milioane de euro, iar în iarna trecută am primit o ofertă foarte tentantă din China. Aș fi câștigat foarte mulți bani, dar Napoli nu mi-a dat drumul. Am devenit un chilipir. Unde mai găsești un atacant cu atâtea goluri la un preț atât de mic? Nicăieri, nu?”
Mertens regretă că nu s-a transferat la Barcelona: „A fost un interes al Barcelonei, dar acolo erau Messi, Suarez și Neymar. Dacă aș fi știut că Neymar va pleca… Eu am semnat prelungirea cu Napoli și apoi am aflat că Neymar s-a transferat la PSG”, a declarat atacantul în presa din Belgia.