Presa din Franța scrie că Lionel Messi se implică intens în „aranjarea” lotului Barcelonei pentru sezonul următor. După ce Realul a dominat atât campionatul Spaniei, cât și Europa, decarul catalanilor vrea să aducă ajutoare. Conaționalul său, Di Maria, este în vizorul starului argentinian.
Nu este pentru prima dată când se vorbește de un transfer al lui Di Maria la Barcelona. Mijlocașul lui PSG a fost în discuții cu vicecampioana Spaniei și în 2010, înainte să semneze cu Real Madrid. Potrivit publicației Le Parisien, conducerea blaugrana îl dorește mai mult ca oricând pe argentinian pentru că ar fi o variantă perfectă pentru a îl înlocui pe Arda Turan.
Echipa națională a Argentinei va juca două amicale cu Brazilia (9 iunie) și cu Singapore (13 iunie)
Echipa de pe Nou Camp merge pe două fronturi pentru a rezolva mutarea: l-a delegat pe Messi să îl convingă pe Di Maria, iar staff-ul Barcelonei va negocia PSG.
Angel Di Maria a jucat în Primera Division la Real Madrid timp de 4 sezoane, 2010 – 2014, în 2014-2015 a evoluat în Premier League pentru Manchester United, iar în ultimii doi ani a făcut parte din campionatul Franței, Ligue 1, la Paris Saint Germain.
Cu Real Madrid a câștigat un titlu de campion (2011-2012), de două ori Cupa Regelui (2013-2014, 2010-2011), o Supercupă a Spaniei (2012-2013) și un trofeu Champions League (2013-2014).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER