Messi, declarație foarte rece când a fost întrebat despre noul antrenor al Barcelonei. Argentinianul a răspuns tranșant
Fotbalistul argentinian Lionel Messi (29 de ani), cel mai important jucător al Barcelonai, a declarat, joi, în cadrul unei vizite la Beijing, că nu îl cunoaște pe Ernesto Valverde, noul tehnician catalan, dar știe care îi este obiectivul.
După săptămâni lungi de speculații, conducătorii Barcelonei au făcut oficială numirea lui Ernesto Valverde drept înlocuitor al lui Luis Enrique pe banca tehnică. Fost jucător la echipa catalană, antrenorul 53 de ani a fost alesul oficialilor catalani pentru a conduce echipa în stagiunea viitoare. Valverde a semnat un contract pe două sezoane cu formația de pe Camp Nou.
Messi, prezent la la inaugurarea unui parc din Beijing, a precizat că nu-l cunoaște pe noul său antrenor, dar a explicat că oricine ar fi pe banca Barcelonei, obiectivul catalanilor e același în fiecare an competițional.
„Nu-l cunosc pe noul antrenor al Barcelonei și nu îi știu metodele. Știu doar că a fost la antrenor la Bilbao. Obiectivul său este însă unul clar: să ne ajute să câștigăm cât mai multe trofee. Barcelona își propune la începutul fiecărui sezon să câștige toate competițiile în care participă. Din păcate în acest sezon nu s-a putut. Suntem totuși fericiți că am reușit să câștigăm Cupa”, a declarat Leo Messi.