Messi, depășit în clasamentul pentru Balonul de Aur, după eliminarea de la Copa America! Van Dijk conduce în topul favoriților | FOTO
Jucătorul lui Liverpool, olandezul Virgil van Djik (27 de ani), este favorit la câștigarea Balonului de Aur, cel mai important titlu individual pe care un fotbalist îl poate câștiga.
Cel puțin așa scriu jurnaliștii de la The Sun, care au prezentat și un clasament în care apar jucătorii cu cele mai mari șanse să obțină Balonul de Aur. După eliminarea Argentinei în semifinalele Copa America, Lionel Messi nu mai este principalul candidat la obținerea trofeului.
Astfel, Virgil van Dijk este favorit, fiind urmat, pe locul 2, de Messi și, pe locul 3, de Cristiano Ronaldo. În clasament mai apar nume precum Mohamed Salah, Eden Hazard, Sadio Mane, Bernardo Silva, Kylian Mbappe, Raheem Sterling și Alisson Becker.
Top 10:
1. Virgil Van Dijk
2. Lionel Messi
3. Cristiano Ronaldo
4. Mohamed Salah
5. Eden Hazard
6. Sadio Mane
7. Bernardo Silva
8. Kylian Mbappe
9. Raheem Sterling
10. Alisson Becker
Anul trecut „Balonul de Aur” a fost câștigat de jucătorul lui Real Madrid, vicecampionul mondial Luka Modric, în timp ce începând 2008 și până în 2017 trofeele s-au împărțit, în mod egal, între Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.
Virgil van Dijk a cucerit Liga Campionilor cu Liverpool în acest sezon și a jucat finala Ligii Națiunilor cu Olanda, împotriva echipei Portugaliei, meci pierdut în fața lusitanilor cu 0-1.
Fundașul de 27 de ani a ajuns la Liverpool în ianuarie 2018, de la Southampton, contra sumei de 84,65 milioane de euro. A evoluat în 72 de meciuri pentru gruparea de pe Anfield și a marcat șapte goluri, în toate competițiile.