Messi l-a convocat de urgență pe președintele Barcei: dorința starului va fi îndeplinită. Ce schimbări se anunță la catalani
Luis Enrique a pierdut vestiarul la Barcelona, iar presa iberică se întreabă doar când va fi demis de la conducerea clubului catalan. Tehnicianul în vârstă de 44 de ani a intrat în conflict cu starul Leo Messi, iar jucătorii importanți ai echipei sunt de partea argentinianului, astfel că Enrique se află într-o situație extrem de delicată.
Televiziunea catalană a informat că vineri seară, președintele Josep Bartomeu s-a întâlnit cu Messi și l-a asigurat pe acesta că Enrique nu va mai continua mult timp pe Camp Nou, clubul căutând deja un înlocuitor. DailyMail notează că Oscar Garcia are cele mai mari șanse de a prelua locul pe care Enrique îl va elibera.
Oscar Garcia a fost antrenor în La Masia, le-a pregătit apoi pe Maccabi Tel Aviv și Brighton, iar ultima oară a fost antrenor la Watford. Potrivit presei britanice, Garcia a refuzat deja propunerea de a deveni director sportiv după plecarea lui Zubizarreta, așteptând să i se ofere un rol de prim-plan la Barcelona.
Ca jucător, Garcia și-a început cariera la Barcelona, a trecut pe la Valencia și Espanyol și a încheiat la Lleida. A jucat la toate naționalele „Under” ale Spaniei, dar nu a bifat nicio selecție la prima reprezentativă.
11 trofee a câștigat Oscar Garcia în tricoul Barcelonei