Messi, la cea mai dură ieșire din carieră: „Nu se pricepe la fotbal”! Cine l-a enervat pe starul Barcei

Lionel Messi l-a contrat extrem de dur pe vicepreședintele departamentului economic al Barcelonei, Javier Faus, care declarase acum câteva zile că argentinianul a cerut o mărire de salariu

  • Argentinianul primește 16 milioane de euro pe an, având contract cu Barca până în 2018


Lunea trecută, vicepreședintele departamentului economic al Barcelonei, Javier Faus, declara la un post de radio din Barcelona că, din punct de vedere economic, prelungirea contractului lui Messi era un non-sens. Argumentul catalanului, unul dintre oamenii apropiați de președintele Sandro Rosell, era că argentinianul tocmai își prelungise angajamentul la începutul anului, câștigând 17 milioane de euro pe an!  „Nu se pune problema ca Messi să își prelungească angajamentul cu Barcelona. Nu înțeleg de ce există aceste discuții”, spunea atunci Faus.

14 goluri în 16 meciuri a înscris Messi în acest sezon pentru Barcelona

„El conduce Barcelona ca pe o afacere”

A durat câteva zile până când superstarul Barcei a digerat spusele lui Faus. Iar contra lui Messi a fost una neașteptat de dură. Atât de dură încât unii jurnaliști au mărturisit că niciodată nu l-au auzit pe Messi vorbind atât de pornit. Într-o intervenție la RAC1, o televiziune argentiniană, „decarul” Barcei l-a criticat dur pe Faus: „El nu înțelege nimic din fotbal și vrea să conducă Barcelona ca pe o afacere, dar lucrurile nu stau așa. Barcelona e cea mai bună echipă din lume. Nimeni din familia mea nu a cerut o mărire de salariu, iar dânsul știe foarte bine acest lucru”. Conform presei spaniole, Messi are un contract de 16 milioane de euro pe an la Barcelona, care expiră în 2018.

Publicat: 21 12. 2013, 08:10
Actualizat: 21 12. 2013, 08:11