Lionel Messi (27 de ani) se află la doar la un gol distanță de egalarea recordului de goluri în prima ligă spaniolă, deținut de Telmo Zarra. Cu reușita din partida Barcelona – Eibar 3-0, argentinianul a ajuns la 250 de goluri în 285 de meciuri.
Barcelona s-a impus cu scorul de 3-0 în confruntarea cu Eibar de pe Camp Nou. Printre marcatorii celor trei goluri ale catalanilor s-a numărat și Lionel Messi, argentinianul reușind astfel să se apropie la o singură reușită de egalarea recordului de goluri în La Liga, record deținut în momentul de față de spaniolul Telmo Zarra, fotbalist la Athletic Bilbao între anii 1940-1955.
„Ar fi extraordinar să egalez recordul de goluri într-un campionat atât de special. Nu știu care este locul meu în istoria fotbalului. Eu doar mă concentrez să progresez și să câștig cât mai mult”, a declarat Messi în urmă cu câteva săptămâni, atunci când a fost întrebat ce crede despre posibilitatea de a deveni golgheterul all-time din La Liga.
Messi also now only within one goal of all-time goal scoring record in Spanish League. (via @MessiStats ) pic.twitter.com/GsXsZ47iLh — FutbolArtistNetwork (@FutbolArtNet) October 18, 2014
Messi also now only within one goal of all-time goal scoring record in Spanish League. (via @MessiStats ) pic.twitter.com/GsXsZ47iLh
— FutbolArtistNetwork (@FutbolArtNet) October 18, 2014
Destinul face ca, pe 25 octombrie, în următoarea partidă din campionat, Barcelona să se întâlnească cu rivala Real Madrid chiar pe terenul „galacticilor”. Liga Spaniolă de Fotbal a luat în considerare posibilitatea ca Messi să egaleze sau chiar să depășească recordul lui Zarra pe Santiago Bernabeu, fapt confirmat de președintele Javier Tebas într-o conferință de presă susținută în Barcelona: „De ce nu am putea să-i aducem un omagiu lui Messi pe Bernabeu? La Liga nu ar fi aceeași fără Messi. Merită să îi aducem un omagiu și consider că ar trebui să facem ceva pentru el”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER