Messi, mai căutat pentru reclame decât Ronaldo!** Mourinho, cel mai bine plătit antrenor din lume! Vezi sumele!
Recunoscut drept cel mai bun fotbalist din lume, argentinianul
Lionel Messi este în 2011 și cel mai bine plătit, cu venituri de 31
de milioane de euro, conform France Football, care îl clasează, în
ediția de marți, pe portughezul Jose Mourinho, pe primul loc în
rândul antrenorilor, cu 13,5 milioane.
Dublu câștigător al Balonului de Aur, Messi, jucător la FC
Barcelona, și-a păstrat statutul de cel mai bogat, el având un
salariu anual de zece milioane de euro, dar și-a mărit veniturile
datorită contractelor publicitare.
Potrivit publicației franceze, el ar fi câștigat în 2011 mai
puțin decât anul trecut (33 milioane de euro) și rămâne departe de
jucătorul american de golf Tiger Woods (53 milioane de euro), cel
mai bine plătit sportiv din lume.
Messi este urmat de portughezul Cristiano Ronaldo (27,5 milioane
de euro), al cărui salariu la Real Madrid este de 13 milioane de
euro. Englezul Wayne Rooney completează podiumul cu venituri de
20,7 milioane de euro.
Campionatul Angliei este cel mai „generos” cu șapte
reprezentanți în clasamentul celor mai bine plătiți 20 de jucători
(peste 100 de milioane de euro cumulate).
Doi fotbaliști din liga nord-americană (MLS), englezul David
Beckham și francezul Thierry Henry ocupă locurile 5 (19 milioane de
euro), respectiv 11 (13,6 milioane de euro).
La antrenori, Jose Mourinho, cel mai bine plătit de șase ani, îi
devansează pe Pep Guardiola (10,5 milioane de euro) și Rafael
Benitez (10,2 milioane de euro).
Italianul Fabio Capello, al patrulea (8,5 milioane de euro),
este cel mai bine plătit selecționer, de către naționala
Angliei.