Messi nu a lăsat loc de interpretări! Mesajul starului Barcelonei după ce a semnat prelungirea contractului

Atacantul argentinian Lionel Messi, care a semnat sâmbătă prelungirea contractului cu FC Barcelona, le promite fanilor echipei catalane că va continua să joace la același nivel și le va oferi, din nou, motive de bucurie.

„FC Barcelona este casa mea, o spun dintotdeauna, și sunt fericit că mi-am prelungit contractul. Voi continua să dau tot ce am mai bun pentru a le oferi fanilor noștri și mai multă bucurie. Ei ne încurajează zi de zi și ne dau puterea să continuăm să luptăm ca să atingem toate obiectivele”, a notat Messi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Messi a semnat, sâmbătă, un nou contract cu echipa FC Barcelona, valabil până în 2021, a anunțat site-ul grupării catalane. În vârstă de 30 de ani, Messi mai avea contract cu Barcelona până în 2018. Noua înțelegere are o clauză de reziliere de 700 de milioane de euro.

Internaționalul argentinian a jucat de-a lungul carierei doar la Barcelona, echipă la care a strâns 602 de meciuri, 523 goluri și 234 de pase decisive, din 2004 până în prezent. În această perioadă, a câștigat 30 de trofee alături de echipa spaniolă, dintre care patru Ligi ale Campionilor și opt titluri de campion al Spaniei.

La nivel individual, Lionel Messi a cucerit de cinci ori Balonul de Aur, record all-time, și de alte patru ori Gheata de Aur.

Publicat: 26 11. 2017, 08:37
Actualizat: 26 11. 2017, 08:38