Argentinianul s-a accidentat din nou în meciul cu Almeria de sâmbătă, câștigat de Barça cu 2-0, și a fost înlocuit în prima repriză
Messi a marcat de 11 ori în nouă meciuri în acest sezon, trei dintre reușite fiind în Liga Campionilor
Atacantul Barcelonei a făcut ce știa mai bine contra Almeriei. A înscris cu un șut din marginea careului, ducându-și echipa în avantaj în minutul 21. Doar că șapte minute mai târziu a dus mâna către coapsa piciorului și a cerut schimbare. Verdictul a fost exact accidentarea care le dă bătăi de cap catalanilor: întindere musculară la bicepsul femural. O accidentare care pentru Messi este deja o obișnuință. Din aprilie până acum, Balonul de Aur a lipsit de trei ori din cauza unor probleme medicale de aceeași natură. Din cauza acestei accidentări, Messi va lipsi între două și trei săptămâni, fiind foarte posibil să revină pe teren la partida cu Milan, din deplasare, de pe 22 octombrie.
Totuși, chiar dacă Messi nu mai este în aceeași condiție fizică de acum doi ani, Barcelona se bucură de cel mai bun start de sezon din istoria clubului. Cu victoria de pe terenul Almeriei, catalanii au șapte victorii din tot atâtea partide, fiind lideri la egalitate de puncte cu Atletico Madrid, dar cu un golaveraj mai bun.
La meciul cu PSG, din turul „sferturilor” Ligii (8 aprilie 2013), Messi a părăsit terenul chiar înainte de pauză. De atunci, argentinianul a mai suferit încă două accidentări de acest gen
Accidentările la bicepsul femural sunt „blestemul” jucătorilor Barcelonei. Mascherano, Adriano, Messi și Busquets au absentat în acest sezon din cauza unor astfel de probleme
Hagi și Popescu, eroi în meciul gloriilor
La 13 ani de la victoria în finala Cupei UEFA, contra lui Arsenal la lovituri de departajare, echipa care a adus victoria lui Galatasaray s-a reunit sâmbătă, la Istanbul, pentru un meci amical cu Barcelona. Nu au lipsit nici Gică Hagi, nici Gică Popescu, „Regele” jucând pentru Galata, în timp ce „Baciul” a făcut parte din echipa Barcelonei. Câștig de cauză în meciul de pe „Turk Telekom Arena” au avut cei de la Galata, prin golul marcat în minutul 41 de Hakan Șukur.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER