Messi și Pep Guardiola, atacați pe rețelele sociale: „Un pericol constant!” Dezvăluiri incredibile din cazul de corupție de la Barcelona

Messi si Guardiola, denigrati in scandalul de la Barcelona
Vezi galeria foto - 5 poze

Scandalul de corupție declanșat la Barcelona se extinde. Josep Maria Bartomeu (58 de ani), fostul președinte al clubului, dar și Oscar Grau (CEO-ul clubului) și Roman Gomez Ponti (consilier juridic), au fost arestați și sunt acuzați pentru denigrarea pe rețelele de social media a unor foști și actuali jucători ai echipei. Printre aceștia, Messi, dar și Pep Guardiola sau Xavi.

Vestea arestării lui Josep Maria Bartomeu vine cu şase zile înaintea alegerilor pentru funcția de președinte al echipei de pe Camp Nou.

Autoritățile catalane au percheziționat sediul clubului luni dimineață, iar anchetatorii au dezvăluit amănunte incredibile din cazul cunoscut care a căpătat deja supranumele de „Barcegate”.

Messi și Pep Guardiola, denigrați pe rețelele sociale: „Un pericol constant!” Dezvăluiri incredibile din cazul de corupție de la Barcelona

Fostul președinte al Barcelonei, alături de ceilalți doi oficiali de pe Nou Camp, au fost arestați și sunt acuzați că au sustras 1 milion de euro din conturile clubului, bani pe care i-au folosit pentru a denigra mai multe persoane de vază din istoria clubului.

Leo Messi, Gerard Pique, Pep Guardiola, Xavi sau Carles Puyol au fost printre victimele campaniei, pusă la cale prin intermediul a 100 de conturi de Facebook și Twitter.

Unul dintre cei ironizați este Pep Guardiola. Imediat după ce a plecat de la Barcelona, Guardiola a avut un an sabatic, după care a preluat-o pe Bayern Munchen. Din iulie 2016 este la Manchester City, iar catalanii nu au ratat ocazia de a aminti despre desele accidente provocate de tehnician în Anglia, dar și despre anul în care a ratat și titlul, și Liga Campionilor. „Un pericol constant” la volan, au scris oamenii angajați pentru răspândirea mesajelor pe internet.

Messi și Xavi, victime în Barcagate

Nici marele Messi sau legendarul Xavi nu au scăpat de campania de denigrare pusă la cale cu banii clubului. Antonella Roccuzzo, soția starului de pe Nou Camp, este numită leoaică și ironizată pentru relația posesivă pe care o are cu fiul ei.

Dacă Pique, cunoscut ca un militant al cauzei catalane, este ironizat pentru organizarea Cupei David la Madrid, Xavi este batjocorit pentru alegerea de a pleca în Qatar, acolo unde a jucat și antrenat la Al Sadd.

Alegerile pentru preşedinţia clubului catalan au fost programate pentru data de 7 martie, cei trei candidaţi fiind Joan Laporta, Victor Font şi Toni Freixa.

Bartomeu, 57 ani, e un om de afaceri care a devenit președinte al trupei catalane în 2014, după ce Sandro Rosell a demisionat.

Publicat: 01 03. 2021, 18:43