Messi și Ronaldo, cap la cap cu 9 etape înaintea finalului!** Recordul lui CR7 din sezonul trecut, ca și depășit

Barcelona a reușit a patra victorie consecutivă în deplasările din „Primera” și a învins cu 2-0 pe Mallorca, sâmbătă, în etapa a 30-a a campionatului. Replica marii rivale nu a întârziat, iar două ore mai târziu Real Madrid i-a administrat un sec 5-1 lui Real Sociedad. Messi și Ronaldo au marcat din nou, iar cei doi au ajuns la egalitate în clasamentul golgheterilor.

Deși echipele lor sunt despărțite de șase puncte, starurile Cristiano Ronaldo (27 de ani) și Leo Messi (24 de ani) nu pot fi departajate!
Messi a deschis scorul în deplasarea de la Mallorca (2-0), iar lusitanul a reușit o „dublă” cu Sociedad (5-0), iar cele două vedete au ajuns la egalitate în topul golgheterilor din Spania, cu câte 35 de reușite. Cei doi urmăresc acum depășirea recordului stabilit vara trecută de Ronaldo. „Galacticul” a marcat 40 de goluri, cele mai multe reușite de un fotbalist din Primera într-un singur sezon. Până săptămâna viitoare însă, duelul din campionat va trece în plan secund, deoarece Real și Barça pregătesc sferturile din Liga Campionilor, cu APOEL Nicosia, respectiv AC Milan.

MESSI, ETAPA ȘI RECORDUL!

Pe lângă cele trei puncte vitale obținute de Barcelona în Palma de Mallorca, Messi mai sărbătorește și doborârea a două recorduri „interne” ale clubului!

∞cele mai multe meciuri bifate de un stranier: l-a egalat pe olandezul Phillip Cocu, care a strâns 205 meciuri în tricoul „blau­grana”. Fostul mijlocaș a jucat pe „Camp Nou” în perioada 1998-2004, iar acum antrenează PSV.
∞cele mai multe goluri marcate într-un singur sezon: l-a depășit pe brazilianul Ronaldo, care marcase 34 de goluri în sezonul 1996/1997. Tot 34 de goluri marcase și Messi în sezonul 2009/2010.

9 etape au mai rămas de disputat până la finalul actualului sezon din Primera

Până la pauza meciului cu Mallorca, golul de 1-0 i-a fost atribuit lui Sanchez. Aparent, acesta deviase centrarea lui Messi, dar arbitrul s-a convins la cabine că nimeni nu a atins mingea în drumul spre gol

Recordul lui Ronaldo din sezonul trecut are șanse mari de a fi depășit în 2012

40 de goluri a înscris Ronaldo în sezonul 2010-2011, record all-time în Primera

RONALDO
Partide 29
Minute 2543
Goluri 35 (10 din penalty)
Pase decisive 5

MESSI
Partide 28
Minute 2457
Goluri 35 (3 din penalty)
Pase decisive 9

21 de goluri în ultimele nouă partide consecutive a înscris Messi, serie începută pe 14 februarie, cu Leverkusen (3-1)

600 de goluri a marcat Barcelona de când este antrenată de Guardiola: 2,57 pe meci! Un sfert (193) au fost marcate de Messi

Publicat: 26 03. 2012, 08:23
Actualizat: 26 03. 2012, 08:24