„Mi-i inima frântă!”. Neluțu Varga, șocat de modul în care CFR a fost eliminată din Europa League! Ce spune despre meciul cu Young Boys Berna
Neluțu Varga a oferit o primă reacție, după eliminarea lui CFR Cluj din Europa League. Ardelenii au părăsit competiția după ce au pierdut în meciul cu Young Boys Berna (scor 2-1).
CFR Cluj avea nevoie de o victorie pentru a ajunge în „Primăvara Europeană”, însă visul frumos a luat sfârșit în minutul 90+2. Atunci CFR conducea cu 0-1, însă totul s-a schimbat la 180 de grade în momentul în care centralul francez Benoit Bastien a acordat un penalti controversat pentru elvețieni.
Neluțu Varga, reacție emoționantă după CFR Cluj – Young Boys Berna, din Europa League
În urma meciului, patronul Neluțu Varga spune că este mândru de jucătorii săi și îi felicită pentru modul în care au jucat, însă e foarte dezamăgit de arbitraj.
„Mi-i inima frântă! Suntem prea mici… Asta este, mergem înainte cu capul sus și inima ruptă. Sunt mândru de jucători și de antrenori. A fost unul dintre cele mai bune meciuri de când sunt eu patron! Îi felicit sincer!”, a declarat Neluțu Varga, potrivit Fanatik.
CFR Cluj, eliminată din Europa după un penalty inventat de Benoit Bastien
CFR Cluj a fost eliminată din Europa după un penalty acordat foarte ușor de arbitrul Benoit Bastien. Francezul a dictat lovitură de la 11 metri la o intervenție a portarului român, apoi l-a eliminat pe acesta pentru proteste.
După un meci controlat de români, Debeljuh a dat lovitura în minutul 84, iar echipa lui Edi Iordănescu avea locul 2 și prezența în „Primăvara Europeană” asigurate. Finalul a fost unul dramatic, iar arbitrul a pus serios umărul la scorul final, 2-1 pentru gazde. Young Boys a revenit în joc în minutul 90, în urma unui penalti.
Cristi Bălgrădean a ieșit și a boxat o minge înaltă, fază la care a atins și capul unui adversar. Arbitrul Benoit Bastien a dictat penalty, spre stupoarea românilor, care au protestat minute bune. Nasme a transformat lovitura de pedeapsă, iar Gaudino a stabilit scorul final câteva minute mai târziu, în urma unui contraatac.