Mica Italie! Echipele din Serie A, tot mai ‘bătrâne’
Un studiu realizat de Observatorul Fotbaliștilor Profesioniști
din cadrul Universității din Laussanne arată că numărul jucătorilor
proveniți din pepinierele cluburilor din marile campionate ale
Europei a fost foarte mic în sezonul 2009-2010. Italia stă cel mai
rău la acest capitol, cu un procentaj de 8,1% jucători formați la
echipele din Serie A.
În Franța, 26,8 % dintre jucători provin din pepinierele
cluburilor, Ligue 1 fiind cel mai puternic campionat din acest
punct de vedere. Nici Spania nu stă rău la acest capitol: 21,6%
este procentajul tinerilor formați la echipe din Primera Division.
Spre deosebire de restul campionatelor puternice din Europa,
federațiile din Franța și Spania au impus regula juniorilor încă de
acum trei ani: fiecare echipă din prima ligă este obligată să aibă
în lot cel puțin opt jucători care să fi petrecut cel puțin trei
ani la echipa a doua a clubului respectiv. În Anglia, regula a fost
introdusă abia în această vară, în timp ce Germania și Italia încă
nu se pune preț pe juniorii crescuți la echipele din 1.Bundesliga
și Serie A.
A
îmbătrânit Serie A
Lipsa juniorilor din pepinierele cluburilor s-a văzut și la o
analiză legată de vârsta medie din campionatele europene, unde
Italia ocupă locul doi, doar în Cipru fiind mai mulți „bătrâni”.
Media de vârstă a jucătorilor care evoluează în Serie A este de
27,44, în timp ce în Cipru media este de 28,01. Între primele zece
cele mai „în vârstă” campionate, apar și Spania (26,69), pe locul
patru sau Anglia (26,67), pe locul cinci, considerate cele mai
puternice din lume. România este și ea în top, pe locul zece, cu o
medie de vârstă de 26,25 ani.
Numărul
stranierilor crește în Italia
Serie A este singurul campionat puternic din Europa unde numărul
stranierilor a crescut în ultimul sezon. Dacă acum doi ani 39%
dintre jucătorii legitimați în Italia erau stranieri, anul trecut
procentajul acestora a crescut cu 2,4%. Serie A este singurul
campionat unde s-a întâmplat acest lucru, pentru că în Anglia
străinii sunt cu 6,6% mai puțini. Și în Germania sunt cu 3,7% mai
puțini stranieri, în timp ce în Spania nu a existat niciodată
această „problemă”. În Primera Division, procentul stranierilor
este de 31,2%, cel mai mic din campionatele mari ale Europei.