Milan a acceptat oferta lui PSG!** Francezii au undă verde să negocieze cu Ibra și Thiago Silva
Dacă în această vară, până în acest moment, transferurile cu adevărat spectaculoase au lipsit, lucrurile s-ar putea schimba în zilele următoare.
PSG este foarte aproape de o dublă lovitură. După discuții care au demarat în urmă cu mai multe săptămâni și care s-au încheiat cu o ședință maraton în birourile de pe San Siro, Milan pare tentată să accepte oferta venită dinspre Paris pentru cuplul Thiago Silva – Zlatan Ibrahimovic, anunță presa din Italia.
Președintele executiv al lui Milan, Adriano Galliani, a fost convins să accepte cele 60 de milioane ofertie de clubul francez pentru cei doi, această sumă reprezentând o adevărată gură de oxigen pentru ‘diavoli’, care au adunat datorii uriașe. De asemenea, Galliani a reușit să îl convingă pe Berlusconi că aceste mutări se justifică și prin prisma salariilor celor doi: Ibra primea 12 milioane de euro pe sezon, în timp ce colegul său din linia de fund era recompensat cu jumătate din această sumă.
Singura problemă a șeicilor de la PSG este acum reprezentată de convingerea jucătorilor. Dacă Silva a declarat că nu are niciun interes să părăsească San Siro, simțindu-se excelent în Lombardia, Ibra, un adevărat globetrotter, a declarat că o astfel de provocare ar fi pe placul său.