PSG s-a chinuit pe teren propriu cu Nice și a câștigat greu cu 2-1. Echipa lui Adrian Ursea a dat mari emoții trupei lui Mauricio Pochettino și a fost foarte aproape să încurce formația care este principala favorită la câștigarea titlului. Tehnicianul român a surprins pe toată lumea: nu a făcut nicio schimbare.
PSG a jucat partida cu Nice fără accidentații Neymar și Di Maria, dar a deschis scorul în minutul 22 prin Julian Draxler. Rony Lopes a egalat, iar parizienii au alergat până după victorie până spre finalul partidei. Moise Kean a înscris în minutul 75 și a adus cele trei puncte formației sale.
„PSG a fost foarte eficientă în fața lui Nice. Parizienii au câștigat într-un meci în care adversarii au fost mai buni în multe momente. Un moment foarte promițător pentru domnia lui Ursea la cârma «vulturilor»”, au jurnaliștii de la Get French Football News, după meci.
Adrian Ursea le-a atras atenția jurnaliștilor pentru că nu a schimbat niciun jucător în timpul confruntării cu PSG. Antrenorul român i-a scuzat pe fotbaliștii lui Pochettino și a spus că este convins că erau deja cu gândul la duelul din Champions League cu FC Barcelona, programat peste trei zile în Spania.
„Parisul se gândea la Barcelona deja. Îmi place mult echipa lor și e păcat că nici Di Maria, nici Neymar nu vor putea evolua. Eu plătesc bilet pentru astfel de fotbaliști, ca să-i văd. Am fi meritat să plecăm cu un punct de aici, dar am câștigat la capitolul încredere. Fotbalul se joacă pe detalii, ar fi trebuit să fim mai inteligenți azi”, a afirmat Adrian Ursea.
PSG este noul lider din campionatul francez, dar principala rivală, Lille, are un meci mai puțin. Nice ocupă locul 14 cu 29 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER