Mircea Lucescu este dorit în Bulgaria! Tehnicianul român ar putea prelua pe Ludogoreț, echipa lui Moți și Keșeru

Mircea Lucescu este liber de contract după ce s-a despărțit de Zenit Sankt-Petersburg la finalul sezonului trecut. Tehnicianul român este dorit la Galatasaray, dar și de Ludogoreț.

Oficialii echipei bulgare l-au pus pe antrenorul în vârstă de 72 de ani pe primul loc în topul posibililor înlocuitori ai lui Dermendzhiev, informează topsport.bg. Sursa citată menționează că stilul de joc al celor de la Ludogoreț nu diferă de cel al lui Șahtior, echipă pe care Lucescu a pregătit-o 12 ani. De asemenea, gruparea din Razgrad încearcă să copieze modelul de la Donețk prin aducerea și integrarea de fotbaliști brazilieni, ceea ce reprezintă încă un avantaj pentru Lucescu, antrenor care a demonstrat în Ucraina că poate lucra foarte bine cu jucători sudamericani.

La Ludogoreț, echipă care a câștigat titlul de șase ori în Bulgaria, evoluează și doi români: Cosmin Moți și Claudiu Keșeru.

Publicat: 18 07. 2017, 09:27
Actualizat: 18 07. 2017, 09:41