Mircea Lucescu, păcălit de cel mai celebru ȘARLATAN al fotbalului!** O poveste incredibilă pe care toată lumea o știa, dar o trecea cu vederea

Nu puține sunt cazurile fotbaliștilor africani care ajung în fotbalul european declarându-și o vârstă falsă.

Acesta este cazul și fostului internațional nigerian Taribo West, fost component al unor cluburi mari, precum Auxerre, Internazionale sau Milan.

Fundașul central a ajuns La Partizan Belgrad în 2002, iar fostul președinte al clubului, Zarko Zecevic, a declarat că atunci când a ajuns la club, West avea 40 de ani. „Spunea că are 28 de ani. Am aflat târziu vârsta sa adevărată, dar juca prea bine pentru noi, astfel că nu avem niciun regret că l-am adus la echipă„, a spus fost oficial pentru dailymail.co.uk. Teoria este suținută și de conducătorii clubului croat Rijeka, la care West a încercat să se transfere pretinzând că are numai 32 de ani. Medicii și-au dat seama însă la timp de planul fundașului, iar mutarea a căzut.

Dacă diferența dintre vârsta declarată și cea reală este adevărată, nigerianul și-a încheiat cariera la Paykan, când avea 46 de ani.

West a evoulat la Internazionale în perioada 1997-1999, Mircea Lucescu intrând în conflict cu nigerianul când fundașul avea în realitate 36 de ani, disensiuni ce aveau să-i provoace extravagantului fotbalist transferul de la club. Inter l-a cumpărat crezând că este un fotbalist de viitor, certificatul său de naștere indicând că are 24 de ani.
 

Publicat: 03 04. 2013, 20:35
Actualizat: 04 04. 2013, 16:32