Zenit Sankt Petersburg și-a pierdut cei mai importanți jucători din echipă în această ediție de campionat. După ce Witsel și Hulk s-au orientat spre banii din China, iar Garay a plecat la Valencia, Mircea Lucescu a demonstrat că a reușit să le găsească înlocuitori pe măsură.
Zenit a înaintat o ofertă generoasă pentru mijlocașul lui Benfica, Andreas Samaras, în vârstă de 27 de ani, câștigător a două titluri de campion al Portugaliei și a două Cupe ale Portugaliei. Deși grecul mai are contract cu Benfica până în 2019, Zenit l-a ofertat pe Samaris, care ar urma să câștige, în Rusia, 2.7 milioane de euro anual, conform publicației „THE GAME”.
Andreas Samaris este un internațional grec, iar în această ediție de campionat are doar 13 meciuri jucat pentru Benfica în toate competițiile. În acest moment este cotat la 9 milioane de euro, conform transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER