Mijlocașul lui Tottenham s-a prezentat la reunire doar pentru a le comunica oficialilor clubului că vrea să plece la Real Madrid.
Croatul l-a rugat pe antrenorul Villas-Boas să-i faciliteze plecarea pe „Bernabeu”.
Transferul lui Luca Modric (foto) de la Tottenham la Real Madrid nu mai este decât o chestiune de zile. Croatul a decis că vrea să joace pe „Bernabeu” și le-a comunicat acest lucru oficialilor clubului englez într-un stil propriu. Ieri, când ar fi trebuit să se antreneze cu ceilalți jucători ai lui Tottenham, pentru prima dată după Euro 2012, Modric s-a prezentat în cantonament, la volanul unui Bentley de culoare neagră, dar a refuzat să intre în programul de pregătire. A avut în schimb o discuție cu Villas-Boas, noul antrenor al lui „Spurs”, căruia i-a spus că vrea să se transfere la Real Madrid. Mai mult, Modric l-a rugat pe tehnicianul portughez să-i faciliteze plecarea, pentru a prinde mai mult din programul de pregătire al campioanei Spaniei.
Achiziționarea mijlocașului croat ar fi prima lovitură a Realului din această vară. „Galacticii” sunt în urma Barcelonei la acest capitol, pentru că marea rivală l-a transferat deja pe Jordi Alba, de la Valencia.
AFACERE | Manchester United, la bursa din New York Clubul Manchester United vrea să obțină 300 milioane de dolari prin listarea la bursă în Statele Unite, care va avea loc cel mai probabil la începutul lunii august. „Diavolii” au primit în septembrie avizul bursei din Singapore pentru listare, prin care ar fi țintit finanțare de un miliard de dolari, însă au renunțat din cauza volatilității piețelor, care a afectat mai multe oferte publice inițiale. Clubul a optat apoi pentru bursa de la New York. Fondurile obținute vor fi utilizate pentru plata datoriilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER