Moment incredibil la finala Ligii Campionilor Asiei pierdută de Olăroiu. Un fotbalist a a fost eliminat și a sărit la bătaie. Cum a fost calmat
Cosmin Olăroiu a pierdut finala Ligii Campionilor Asiei, după 0-0 și 0-1 cu Guangzhou Evergrande, iar una dintre cauze a fost eliminarea unui jucător în partida retur.
Minutul 66 al partidei din China, la scorul de 1-0 pentru gazde, a năruit speranțele formației lui Olăroiu de a cuceri trofeul. Khamis Salmeen a intrat violent asupra unui adversar și a primit cartonașul roșu direct, lăsându-și echipa, care avea nevoie de un gol pentru a cuceri trofeul, în inferioritate numerică. Lucrurile nu s-au terminat, însă, aici, deoarece fotbalistul a fost cu greu convins să părăsească terenul.
Enervat de decizia arbitrului, Salmeen a degajat puternic într-o minge, apoi a părăsit terenul, dar a avut intenția de a se întoarce pentru a cere socoteală într-un mod violent. A fost ținut cu greu de jucătorii de rezervă de la Al Ahli și de alți oficiali și, în plină criză de nervi, a fost dus pe drumul spre vestiare, jocul continuând.