Internaționalul român Adrian Stoian (30 de ani), de la divizionara secundă italiană Ascoli, a fost martorul unui moment șocant petrecut la meciul cu Salernitana. Jucătorul polonez Patryk Dzczek a leșinat pe teren și a fost nevoie de intervenția medicilor.
Stoian a rămas pe banca de rezerve la disputa dintre Ascoli – Salernita (0-2) din Serie B, însă acest meci îi va rămâne în memorie mult timp.
Meciul se putea încheia tragic, după ce polonezul Dziczek (22 de ani) a leșinat pe teren, în minutul 85, din cauza unei crize de epilepsie. Din imagini se poate observa cum jucătorul cade secerat și încearcă să se redreseze, însă fără succes. Apoi, el a rămas inert pe gazon.
Acela a fost momentul în care colegii și jucătorii din echipa adversă au intervenit pentru a-i ține limba în gură. Medicii au intervenit destul de repede și l-au luat de pe teren cu o ambulanță.
Din primele informații reiese că fotbalistul Patryk Dzczek a suferit o criză epileptică, un episod cu care s-a mai întâlnit și anul trecut, în luna septembrie. În ciuda acestui fapt, doctorii Salernitanei susțin că jucătorul a trecut cu bine testele medicale făcute ulterior.
https://youtu.be/_PMBZymlNEU
După meci, formația italiană Salernita a postat o fotografie cu jucătorul său, alături de un mesaj de încurajare.
🇱🇻 Forza Patryk 💪🏻💪🏻 #macteanimo pic.twitter.com/TDgydM1Svf — US Salernitana 1919 (@OfficialUSS1919) February 20, 2021
🇱🇻 Forza Patryk 💪🏻💪🏻 #macteanimo pic.twitter.com/TDgydM1Svf
— US Salernitana 1919 (@OfficialUSS1919) February 20, 2021
Patryk Dzczek se află sub formă de împrumut de la Lazio la Salernitana. La formația din Serie B, el a avut 34 de apariții și a marcat un gol.
Totodată, el a avut mai multe apariții la naționalele U21, U19, U18 și U17 ale Poloniei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER