Bătaie șocantă în Turcia! Bașkanul lui Olimpiu Moruțan l-a bătut pe arbitru pe teren și i-a umflat ochiul: imediat a fost arestat. VIDEO
Faruk Koca, patronul echipei Ankaragucu, a fost arestat în Turcia, după partida cu Rizespor, după ce l-a luat la bătaie pe arbitru.
Meciul dintre Ankaragucu și Rizespor s-a disputat luni seară, în cadrul etapei cu numărul 15 a primei ligi din Turcia și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Patronul de la Ankaragucu a pătruns pe teren, i-a umflat ochiul arbitrului și a fost arestat
Pentru Ankaragucu a marcat Olimpiu Moruțan, extrema dreapta în vârstă de 24 de ani, în minutul 14, iar Rizespor a restabilit egalitatea, în minutul 90+7, prin argentinianul Adolfo Gaich.
După fluierul de final, patronul lui Ankaragucu s-a năpustit asupra arbitrului Halil Umut Meler, l-a lovit cu pumnul în față, acesta s-a prăbușit pe gazon și alți oficiali au început să îl lovească cu picioarele.
Ofițerii de securitate au intervenit și au făcut scut în jurul arbitrului. Patronul lui Ankaragulu a fost preluat de către autorități și ar fi fost arestat.
Considerat cel mai bun arbitru din Turcia, Halil Umut Meler a fost surprins de camerele de filmat cu ochiul umflat imediat după ce s-a ridicat de pe teren.
După aceste incidente, Ankaragucu riscă sancțiuni grave. Echipa ar putea fi depunctată, pe lângă amenzile aferente care vor sosi pe numele clubului.
Potrivit publicației turce Fanatik, Federația Turcă de Fotbal a convocat o ședință de urgență cu reprezentanții clubului Ankaraguku, pentru a judeca incidentele petrecute după partida cu Rizespor.
Acest incident a ajuns la cel mai înailt nivel. A intervenit chiar Yilmaz Tunc, ministrul Justiției din Turcia. „A fost declanșată o anchetă legală împotriva celor responsabili pentru atacul asupra arbitrului Halil Umut Meler la finalul meciului”, a transmis acesta.
„Ce pot să spun despre ce s-a întâmplat astăzi? Doar că îmi pare foarte, foarte rău. Nu vreau să zic nimic altceva”, a fost reacția lui Emre Belozoglu, antrenorul echipei Ankaragucu.