Momente de panică la antrenamentul lui Villarreal. Unul dintre jucători a fost transportat de urgență la spital, după ce a leșinat pe teren

​S-a declanșat alerta la Villarreal după ce Pablo Fornals, în vârstă de 21 de ani, s-a prăbușit la antrenamentul de ieri al echipei. Tânărul spaniol a leșinat și a fost transportat de urgență la spital, acolo unde medicii au constatat că jucătorul a suferit un criză de hipoglicemie.

Conform El Pais, antrenorul lui Villarreal coordona antrenamentul de dinaintea partidei cu Barcelona din campionat. Sesiune a fost întreruptă de Pablo Fornals, care a leșinat. Deși și-a revenit imediat, Pablo Fornals a fost transportat la spital.

Mijlocașul a fost ținut sub supraveghere peste noapte, iar primele investigații au arătat că acesta a suferit de o criză de hipoglicemie.

Hipoglicemia e cauzată de un nivel scăzut al zahărului în sânge, fiind întâlnită la persoanele care suferă de diabet.

12 milioane de euro a plătit Villarreal pentru Fornals, care a venit în această vară de la Malaga

 

Publicat: 11 12. 2017, 13:42
Actualizat: 11 12. 2017, 13:45