Transferat la Napoli după o experiență mai puțin reușită în Premier League, la Tottehnam, Vlad Chiricheș revine ușor, ușor, la forma care îl transforma în urmă cu doi ani în cel mai bine cotat jucător român și care convingea clubul din Anglia să-i plătească Stelei 9,5 milioane de euro (record pentru Liga 1) în schimbul fundașului.
Privit cu neîncredere la început de fanii lui Napoli, mai ales că tehnicianul Maurizio Sarri precizase că nu el a decis transferul, internaționalul român a demonstrat în prima parte a sezonului că e un fotbalist pe care trupa de pe „San Paolo” se poate baza în cursa pentru atingerea obiectivelor din acest an.
După 17 etape, Napoli e pe locul 3 în Serie A, la doar un punct în spatele liderului Inter și nu puțini sunt cei care cred că „albaștrii” pot câștiga în 2016 al treilea titlu din istorie, la 26 de ani după ce Diego Maradona îi conducea către victoria finală în campionat.
În plus, Napoli își propune și cucerirea Europa League, unde în șaisprezecimi îi vor întâlni pe spaniolii de la Villarreal, după un parcurs perfect în faza grupelor, cu 6 victorii din 6, Chiricheș fiind integralist în cinci partide.
„Chiricheș? Transferul optim!” Cea mai importantă realizare pentru Chiricheș este că a câștigat încrederea colegilor de echipă, fapt ce reiese din ultima declarație oferită de belgianul Dries Mertens la Sky Sport.
Vorbind despre obiectivele lui Napoli în noul an, mijlocașul ofensiv de 28 de ani l-a remarcat pe român, spunând despre acesta că a impresionat cu viteza și cu tehnica sa.
„Obiective? Jucăm mereu pentru a câștiga și sperîm să reușim să aducem titlul acasă. Și Europa League face parte din țelurile noastre, după ce anul trecut ne-am oprit la un singur pas de finală (n.r. Napoli a fost eliminată în smifinale de Dnipro). Nici nu s-a simțit că acesta a fost debutul lui Sarri (n.r. antrenorul lui Napoli) în cupele europene. Fiecare meci e pregătit perfect.
Chiricheș este un fundaș extrem de bun din punct de vedere tehnic și foarte rapid! A fost un transfer optim!
Pe Chalobah l-am ajutat la început, deoarece el nu vorbea italiană, iar eu știu bine engleză. E puternic din punct de vedere fizic și foarte rapid. Mă înțeleg bine cu el și eu un transfer bun”, a spus Mertens.
10 meciuri a jucat Chiricheș pentru Napoli în 2015, patru dintre aceste partide fiind în Serie A. În 6 dintre jocurile în care Chiricheș a fost utilizat, Napoli nu a primit gol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER