Vlad Chiricheș a fost integralist la Napoli în victoria cu Palermo, scor 2-0, fiind folosit pentru prima dată în Serie A, după o pauză de șase etape și aproape două luni în care mai prinsese echipa doar în Europa League. O situație cu care internaționalul român se obișnuise în ultimult sezon la Tottenham, dar de care își dorea să scape odată cu transferul în Serie A.
Mutarea din Premier League în Serie A chiar poate fi un pas înainte: Napoli se luptă pentru Champions League Iar meciul cu Palermo a reprentat pentru Chiricheș oportunitatea perfectă de a-i arăta tehnicianului Maurizzio Sarri că se poate baza pe el și în meciurile cu miză. Românul a făcut cuplu în centrul defensivei cu spaniolul Raul Albiol și a oferit siguranță echipei într-un meci câștigat fără probleme și care o menține pe Napoli în coasta liderului AS Roma, la doar două puncte în spate (21 față de 23).
Iar evoluția lui Chiricheș a fost apreciată în egală măsură de fanii napoletani și de presa din Italia, jurnaliștii notând că internaționalul român a demonstrat că poate fi o soluție de lungă durată. Iar în condițiile în care Napoli și-ar putea asigura un loc în Champions League, românul ar putea evolua în cea mai tare competiție din lume. Dacă ar fi rămas la Spurs, ar fi fost foarte probabil nevoit să se mulțumească tot cu Europa League.
„Meciul cu Palermo a fost o șansă pentru Vlad Chiricheș și David Lopez să-și „strige” numele […] Două prestații poate nu la superlativ, dar în mod cert substanțiale și convingătoare. Echipa lui Sarri dovedește că reprezintă mai mult decât un 11 de start, ci 15, 16 elemente care aduc un plus nu numai pe teren, ci și în vestiar, un lucru extrem de important cu un campionat atât de lung în față, din care nu a trecut nici o treime.
O „cursă” minunată pentru fundașul român: a trebuit să-l înlocuiască pe Koulibaly și a făcut asta fără probleme„, notează NapoliCalciolive.com.
Astfel, după o perioadă în care părea intrat din nou într-un con de umbră, Chiricheș a reușit să profite din plin de șansa primită și poate spera că va deveni o piesă importantă în angrenajul lui Napoli. Românul pare să se obișnuiască și în rolul în care îl distribuie Sarri, cel de fundaș central-stânga, chiar dacă este dreptaci și a evoluat în marea majoritatea carieră ca fundaș central-dreapta.
45 de zile trecuseră de la ultimul meci jucat de Chiricheș în Serie A, remiza cu Empoli, scor 2-2, din deplasare, când a fost de asemenea integralist. Meciul cu Palermo, scor 2-0. a arătat însă un alt Chiricheș, care poate deveni titular de drept
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER