Gruparea Montpellier, campioana en titre a Franței, nu va preungi contractul tehnicianului Rene Girard, valabil până în luna iunie, a anunțat patronul clubului, Louis Nicollin, informează AFP.
„Per ansamblu sunt mulțumit de activitatea sa. Mă gândeam că îi vom prelungi contractul cu un an. Însă nimeni nu mi-a dictat vreodată deciziile. Nu sunt președinte interimar. Aici eu plătesc, eu decid. Vom înceta colaborarea”, a spus Nicollin pentru cotidianul L’Equipe.
Louis Nicollin, patronul clubului din 1974, nu a apreciat atitudinea antrenorului, care a declarat în februarie, la un post de radio: „Decizia mea este luată. Pentru mine e clar”.
„El a fost cel care a vorbit primul. Eu am înregistrat asta și nu mă voi pune în genunchi”, a explicat Nicollin, adăugând că încă nu a ales un succesor pentru Girard.
El s-a arătat nemulțumit și de faptul că Montpellier a avut un start foarte slab de szon (locul 16 după nouă etape), de numeroasele cereri de măriri de salarii la finalul sezonului trecut, de starea de spirit a echipei în retur și mai ales de eliminarea rapidă din Liga Campionilor.
Rene Girard se află la conducerea tehnică a echipei Montpellier din 2009.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER