Moratti: „Benitez va semna curând”
Președintele clubului Internazionale Milano, Massimo Moratti, a
declarat că venirea antrenorului Rafael Benitez pe banca tehnică a
echipei milaneze este aproape finalizată, iar „probabil că marți se
va oficializa contractul”, informează Gazzetta dello Sport.
„Probabil că marți va fi și oficializarea contractului.
Apar anumite sume în ziare legate de valoarea acordului, dar ele
trebuie să fie redimensionate. Mai este nevoie doar de ultimele
tratative pentru a ajunge la un acord complet, dar mie mi se pare o
negociere normală, ba chiar rapidă. Benitez ne va garanta că vom
putea continua la același nivel. Nu alegem un tehnician dacă nu
suntem convinși, încă nu sunt parafate actele doarece nu poți să
semnezi dacă nu știi ce semnezi, dar cu siguranță am mers pe
varainta Benitez de la început pentru că e cel pe care îl
considerăm cel mai potrivit să mențină Inter la același
nivel”, a declarat conducătorul formației milaneze.
Potrivit cotidianului Gazzetta dello Sport, fostului tehnician al
echipei FC Liverpool i s-a oferit un contract pe trei sezoane cu un
salariu de aproximativ cinci milioane de euro anual.
Gruparea FC Liverpool a anunțat, săptămâna
trecută, într-un comunicat publicat pe site-ul oficial, că, de
comun acord, s-a decis întreruperea colaborării cu antrenorul
spaniol Rafael Benitez. Spaniolul pregătea echipa Liverpool din
2004.
Benitez îl înlocuiește la Inter pe Jose Mourinho. Portughezul a
antrenat în perioada 2008-2010 formația Internazionale Milano, la
care evoluează și fundașul român Cristian Chivu, cu care a câștigat
finala Liga Campionilior în acest sezon.
Sursa: Mediafax