Moștenirea lui Brendan Rodgers. Mutările care au ajutat la îndepărtarea tehnicianului
Șfârșit de mandat pentru Brendan Rodgers pe Anfield. Contractul tehnicianului de 42 de ani a fost desfăcut după egalul dezamăgitor, 1-1, contra celor de la Everton. Demiterea lui Rodgers vine ca a urmare a rezultatelor slabe din ultima vreme, iar remiza cu rivalii de la Everton pare că a fost picătura care a umplut paharul pentru antrenorul lui Liverpool.
Nord-Irlandezul lasă totuși ceva în urma sa. În cei patru ani petrecuți la Liverpool, Rodgers a transferat nu mai puțin de 30 de fotbaliști. Jucători precum Balotelli, Șahin, Borini, Lambert, Markovic sau Lovren au fost aduși pe Anfield de Rodgers, dar aceștia nu s-au adaptat prea bine la echipa din Liverpool.
Presa din Anglia a dat o notă câtorva dintre fotbaliștii transferați de Brendan Rodgers.
Fabio Borini – 2/10
Transferat de la Roma pentru 11 milioane de lire, atacantul italian a avut evoluții sterse în perioada în care s-a aflat la Liverpool, reușind să marcheze doar două goluri. A fost împrumutat la Sunderland, echipa la care se află și românul Pantilimon, în sezonul 2013/2014. Revenit la Liverpool următorul sezon, italianul nu și-a găsit locul în echipă, iar oficialii clubului au decis să-l cedeze din nou pe Stadium of Light în vară.
Nuri Șahin (împrumutat de la Real Madrid) – 4/10
Liverpool l-a împrumutat de pe Santiago Bernabeu, dar mijlocașul turc, care a impresionase la Borussia Dortmund, a fost mutat de Rodgers pe o poziție pe care nu prea s-a simțit în largul său. Turcul a declarat deseori că nu se simte prea bine pe Anfield, iar împrumutul a fost încheiat mai devreme, iar Șahin s-a întors la Dortmund.
Rickie Lambert – 3/10
Pe hârtie, transferul său a arătat ca o mutare logică, deoarece Lambert a crescut la juniorii de pe Anfield. Achiziționat pentru doar patru milioane de lire de la Southampton, unde a marcat cu regularitate, vârful nu a reușit să se impună în echipa lui Rodgers. În ciuda eforturilor sale nu a reușit să fie decisiv pentru Liverpool. Acesta a marcat doar trei goluri în 36 de meciuri și a fost cedat la West Brom, după doar un sezon pe Anfield.
Mario Balotelli – 2/10
Transferul lui SuperMario a fost, probabil, momentul în care fanii lui Liverpool au început să pună la îndoială politica de transferuri a lui Rodgers, în urma reputației excentricului italian, care a provocat un adevărat tam-tam la toate fostele sale cluburi. A marcat doar un gol în sezonul petrecut pe Anfield, dar acest lucru nu a părut că îl deranjează prea tare.
Lazar Markovic – 4/10
Văzut ca un jucător cu potențial uriaș la Benfica, Markovic a arătat ca mijlocașul de creație pe care Liverpool nu-l mai avea de ceva timp. Adus pentru 20 de milioane de lire, sârbulnu s-a ridicat deloc la valoarea banilor plătiți pentru serviciile sale. Oficialii clubul au decis să-l împrumute la Fenerbahce.
Roberto Firmino – 6/10
Brazilianul a avut cifre bune la Hoffenheim. Tocmai aceste cifre l-au recomandat pentru un transfer la Liverpool, dar brazilianul nu a arătat nimic special până acum. Pare jucătorul care va avea multe de oferit formației de pe Anfield, dar are nevoie de un antrenor care să știe să pună în valoare calitățile.
Dejan Lovren – 2/10
Probabil, cel mai nereușit transfer din era Brendan Rodgers la Liverpool. Lovren a avut niște evoluții bune pe finalul sezonului trecut, cu Southampton, dar toate acestea par că au luat sfârșit în momentul în care croatul a semnat cu trupa de pe Anfield. Fundașul de 26 de ani, a făcut o mulțime de erori, la aparițiile sale în tricoul lui Liverpool și a părut doar o umbră a fotbalistului de la Southampton.
Nu toate transferurile făcute de Rodgers au fost însă ratate. Jucători precum Sturrigde, Coutinho, Clyne, Benteke, Firmino, Mignolet și Can și-au arătat calitățile pentru care au fost aduși și în tricoul lui Liverpool.
articol scris de Andrei PAL