Echipa Ludogoreț Razgrad și-a păstrat titlul de campioană a Bulgariei, după ce a învins formația Montana, scor 3-0, sâmbătă, în etapa a XXX-a și ultima, informează AFP.
Levski Sofia, care a câștigat de 26 de ori titlu, a încheiat pe locul doi, la un punct de Ludogoreț.
Ludogoreț va merge în play-off-ul Ligii Campionilor, în timp ce Levski Sofia, ȚSKA Sofia (locul 3) și Beroe Stara-Zagora (câștigătoarea Cupei Bulgariei) vor evolua în Liga Europa.
Formațiile Botev Vratsa, Mineur Pernik, Montana și Etar au retrogradat.
Din sezonul viitor, campionatul Bulgariei trece de la 16 la 14 echipe, astfel că au promovat Neftohimik Burgas și Lubimets.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER