Motivul pentru care Ibrahimovic refuză să anunțe echipa cu care s-a înțeles. Ce înțelegere are suedezul cu PSG

Presa din Anglia a descoperit motivul pentru care Zlatan Ibrahimovic nu vrea să anunțe încă viitoarea destinație: suedezul mai are contract cu PSG până pe 30 iunie și va pierde aproximativ 4 milioane de lire sterline dacă va dezvălui până atunci, numele echipei la care va evolua din această vară.

Jurnaliștii de la The Sun spun că fotbalistul dorit de Chelsea, Bayern Munich și Shanghai Shenhua nu ar vrea să semenze un nou contract dintr-un motiv cât se poate de simplu: actuala înțelegere, cu PSG, expiră pe 30 iunie, iar în contractul lui Ibrahimovic există o clauză de loialiate, conform căreia fotbalistul va încasa un bonus de 3,9 milioane de lire sterline. Zlatan ar putea pierde acești bani, dacă până atunci va anunța echipa la care va ajunge din această vară. Acesta se pare că este motivul pentru care atât atacantul suedez, cât și managerul său, Mino Raiola refuză să dezvăluie viitoarea destinație.

Raiola a demarat deja discuțiile cu șefii lui PSG pentru ca banii să fie virați mai repede, însă până când aceștia nu vor lua o decizie, golgheterul ultimei ediții din Ligue 1 nu va face niciun pas.

Atacantul suedez s-a întâlnit deja cu noul manager al lui United, Jose Mourinho însă a negat că ar fi semnat un contract cu echipa de pe Old Trafford, chiar dacă jurnaliștii britanici au scris că cei doi s-ar fi înțeles pentru un contract valabil timp de un an.

Mai mult, antrenorul naționalei Suediei, Erik Hamren a spus că nu are absolut nimic împotrivă ca cel mai important jucător al echipei sale să semenze contractul cu viitoarea sa echipă chiar în cantonamentul din Franța.

„Avem zile libere în cantonament. Planificăm lucrurile, iar jucătorii se pot adapta pentru a-și rezolva lucrurile personale în funcție de programul echipei. Nu vreau să creez speculații în legătura cu alte lucruri”, a spus Erik Hamren

Chinezii de la Shanghai Shenhua i-au oferit un salariu fabulos lui Ibrahimovic, însă atacantul și-ar dori un contract în Anglia, acolo unde vrea să câștige al 10-lea titlu din carieră.

Suedezul a câștigat deja titlul în patru campionate europene: Spania, Italia, Franța și Olanda și își dorește să triumfe și în prima ligă din Anglia. În ultimii 10 ani, Ibrahimovic a câștigat 9 titluri naționale.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 05 06. 2016, 09:38
Actualizat: 05 06. 2016, 09:39