Motivul pentru care Stanciu a refuzat Stuttgart: „Nu te vede nimeni acolo, îți distrugi CV-ul”. EXCLUSIV | Replica lui Ionel Ganea

Nicolae Stanciu a ajuns în această iarnă la Al Ahli, iar impresarul jucătorului susține că mijlocașul a avut pe masă și o ofertă de la Stuttgart. Mai mult decât atât, soția lui Laurențiu Reghecampf spune că Stuttgart va retrograda în acest sezon, astfel că un transfer acolo ar fi fost un pas în spate pentru Stanciu, care în schimb a decis să plece în Arabia Saudită. După ce a impresionat în tricoul lui Stuttgart, Ionel Ganea a vorbit pentru ProSport despre situația lui Stanciu, care ar fi refuzat Bundesliga.

Soția lui Laurențiu Reghecampf susține că Stuttgart i-a ofertat atât pe Nicolae Stanciu, cât și pe fostul antrenor al FCSB, dar amândoi au spus pas. Motivul? Impresarul spune că Stuttgart nu prezintă interes: „N-au cum să rămână în Bundesliga. De ce să mergi și să joci în liga a doua? Nu te vede nimeni acolo. Îți distrugi CV-ul”, a spus soția lui Reghecampf, pentru Digi Sport.

Contactat de ProSport, Ionel Ganea a vorbit despre ce înseamnă, cu adevărat, un club precum VfB Stuttgart: „Îl duce pe la echipe din astea (n.r pe Stanciu la Al Ahli), dar nu mai aude nimeni de ei. Ea face pentru bani. Dar e o greșeală de alegere. Nu-ți distrugi CV-ul la un club precum Stuttgart. Ba din contră, îți crește prestigiul la un astfel de club de tradiție.

Au niște condiții de pregătire extraordinare. Eu zic că Stanciu a greșit când a ales să se ducă acolo. Probabil că a primat latura financiară. Stuttgart, în primul rând, numai echipă mică nu e. Hai să ne uităm puțin la ce jucători au evoluat acolo”, a spus cel mai bun marcator român din Bundesliga, Ionel Ganea, pentru ProSport.

Ionel Ganea a evoluat pentru Stuttgart în perioada 1999-2003, club pentru care a marcat de 34 de ori. În prezent, la Stuttgart evoluează fotbaliști precum Mario Gomez sau Benjamin Pavard. Al doilea este campion mondial și în vară va face pasul la Bayern Muchen. De-a lungul timpului, la Stuttgart au mai evoluat Alexandru Maxim, Ciprian Marica, Sergiu Radu sau Florin Răducioiu. Stuttgart a cucerit de cinci ori titlul în Bundesliga, ultima oară în 2007, respectiv de trei ori Cupa Germaniei.

Stuttgart ocupă în prezent locul de baraj în Bundesliga, cu 15 puncte. Șvabii sunt la trei puncte de Augsburg, ocupanta locului 18. Nurnberg și Hannover se află pe ultimele două locuri, cu 12, respectiv 11 puncte.

Publicat: 09 02. 2019, 11:02
Actualizat: 09 02. 2019, 11:05