După rateul înregistrat în mandatul de antrenor al olandezului Ruud Gullit, patronul lui Terek Groznîi, Ramzan Kadîrov, este dispus să bage adânc mâna în buzunar pentru a atinge obiectivele pe care și le-a propus în următorii doi ani.
Patronul fostei formații a românilor Florentin Petre, Mărgăritescu și Pancu vrea să ajungă peste două sezoane în cupele europene, iar pentru asta este dispus să investească 30 de milioane de euro în transferuri pentru aducerea a doi jucători de super clasă. Conform ultimelor zvonuri din presa rusă, pe lista cecenilor se află brazilianul Jo (Manchester City), Peter Odemwingie (WBA) și Mohamed Zidan (Borussia Dortmund). Cum postul de antrenor este ocupat de Isa Baytiyev, un tehnician fără prea mare experiență internațională, în cărți pentru a conduce Terek de pe bancă se află și românul Dan Petrescu, care nu traversează clipe prea bune la Kuban Krasnodar, în ciuda faptului că se bucură de sprijinul conducerii.
Pentru acest sezon, obiectivul lui Terek este clasarea între primele 8 echipe ale Rusiei. În prezent, formația cecenă ocupă locul 10, cu 19 puncte după 16 etape.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER