Mou nu mai e „Special”! Gafa care l-a transformat în „The Only One”:** „Doar la meciul cu Steaua era să se întâmple așa ceva”

*Haosul a pus stăpânire pe Madrid, iar ultimul element care a confirmat acest lucru a fost reprezentat de netitularizarea lui Iker Casillas în duelul cu Malaga. Decizia lui Mourinho le-a adus aminte spaniolilor de un episod similar, petrecut înainte de meciul cu Steaua, de la București, în sezonul 2006-2007 al Champions League.

Jose Mourinho are zilele numărate la Madrid. Aproape sigur viitoarea destinație a „Specialului” e PSG, dar s-ar putea ca acesta să ajungă pe banca lui Ibra&Co mai devreme decât și-ar fi imaginat oricine.

Portughezului îi expiră contractul în vară, însă Perez pare tot mai decis să îl demită din cauza parcursului mizerabil din campionat (e la 16 puncte de rivala Barcelona), dar și ca urmare a situației din vestiar. Între Mourinho și jucătorii exponențiali spanioli din lotul albilor există un conflict mocnit de mai mult timp, iar partida de aseară, de la Malaga, a demonstrat că nu mai există cale de împăcare.
Vrând să demonstreze că el are ultimul cuvânt, Mou l-a trimis pe banca de rezerve pe căpitanul Casillas, iar înlocuitorul acestuia, Adam și-a văzut poarta perforată de trei ori de elevii lui Pellegrini. Ziariștii din Spania au criticat în unanimitate decizia de a nu-l introduce titular pe probabil cel mai bun portar din lume în 2012 și au săpat adânc pentru a găsi ultimul meci în care „Sfântul Iker” a fost lăsat pe banca de rezerve într-un meci cu miză.
Astfel, ultimul meci cu adevărat important în care căpitanul Realului nu a figurat printre titulari a fost cel din urmă cu mai bine de 10 ani, contra lui Leverkusen, în Ligă, scriu ibericii, care au mai reperat un singur moment în care goalkeeper-ul s-a văzut pus în situația de a nu-și ajuta coechipierii din teren: cu Steaua, în 2006, când portarul avusese o discuție aprinsă cu Fabio Capello. În cele din urmă, însă, tehnicianul italian a cedat, fiind conștient de importanța prezenței în teren a unuia dintre cei mai buni goal-keeperi din toate timpurile.
Jose Mourinho a luat o decizie pe care, în istoria Realului doar Vicente del Bosque o mai luase: l-a trimis pe Iker Casillas pe banca de rezerve. Diferența e că, actualul selecționer al Spaniei a făcut acest lucru în urmă cu 10 ani, când goalkeeper-ul nu era o legendă și nu acontase postul de titular în echipa Realului. Iker a avut un deceniu de meciuri începute ca titular în partidele importante, fie că a fost vorba de echipa de club sau de națională.
Chiar și când a fost rezervă, în 2002, în finala Ligii, cu Leverkusen, Casillas a făcut minuni. Toți ne amintim de accidentarea lui Cezar, cu 25 de minute înainte de finalul meciului și de paradele fantastice ale lui Iker, din final. El a fost eroul acelei finale (n.r. chiar dacă cei mai mulți dintre noi își aduc aminte golul fantastic reușit de Zidane).
De atunci și până acum Carlos Queiroz, Camacho, Garcia Remon, Luxemburgo, Lopez Caro, Fabio Capello, Schuster, Juande Ramos sau Pellegrini au înțeles cât de important e Casillas și nu și-au permis, nici măcar o dată să îl treacă pe bancă. Într-un singur moment goalkeeper-ul a fost aproape să își piardă statutul de titular – înainte de duelul cu Steaua, din sezonul 2006-2007 al Ligii Campionilor. Atunci, portarul greșise nepermis într-un meci cu Getafe, pentru ca apoi să poarte un dialog la distanță, cu Fabio Capello. Italianul a declarat că goalkeeper-ul va plăti pentru aroganța sa, dar, în cele din urmă s-a răzgândit: câteva zile mai târziu, Casillas era din nou titular, la București, contra campioanei României”, notează elconfidencial.com

Steaua – Real 1-4

Carlos, Saban, Ghionea, Goian, Marin, Nicolita, Paraschiv, Lovin, Bostina, Dica Badea.
Antrenor: Cosmin Olaroiu
Iker Casillas – Sergio Ramos, Helguera, Cannavaro, Roberto Carlos – Robinho, Emerson, Diarra, Guti – Van Nistelrooy, Raul.
Antrenor: Fabio Capello
Publicat: 23 12. 2012, 20:35
Actualizat: 23 12. 2012, 20:36