„Mou” nu mai suportă laudele la adresa Barçei:** „De ce s-ar mai vorbi despre ei? N-au câștigat nimic!” „Specialul” s-a luat și de Lionel Messi: „Cristiano nu are egal”
Jose Mourinho nu scapă nicio ocazie de a se lua de rivalii de la FC Barcelona. Ultima ocazie a avut-o în cadrul unui interviu acordat revistei France Football, în care i-a desființat pe catalani, considerați de mulți drept cea mai bună echipă din istoria fotbalului:
„Cred că a venit timpul ca lumea să vorbească mai puțin despre FC Barcelona și să nu mai fim comparați tot timpul cu ei. De ce ar vorbi lumea mai mult despre Barcelona? Real Madrid este campioana Spaniei, iar Chelsea este campioana Europei. Barcelona nu are niciunul dintre aceste titluri pentru moment. Îmi place să câștig trofee, iar Barcelona face asta. Au cucerit multe trofee în ultimii ani și vor continua s-o facă, dar totuși prefer filosofia Realului. Am fost foarte eficienți în sezonul precedent și am jucat la un nivel impresionant. Am practicat un fotbal spectaculos, mi-a plăcut stilul lui Real. Nu s-a născut încă persoana care să mă convingă de faptul că există un stil mai atractiv decât altul. Unii oameni apreciază stilul Barcelonei, alții nu. Le respect filosofia și recunosc că este greu să joci împotriva lor. Unele echipe încearcă să copieze ceea ce este văzut ca fiind ideal de către mulți, dar Real Madrid are propria identitate”.
Mourinho a vorbit apoi și despre duelul dintre Cristiano Ronaldo și Lionel Messi pentru Balonul de Aur:
„Messi și Cristiano sunt la un alt nivel față de restul fotbaliștilor din lume. Cristiano nu are egal, totuși. În sezonul trecut a câștigat campionatul și a doborât numeroase recorduri. În plus, la Campionatul European a ajuns în semifinalele competiției cu o echipă căreia nimeni nu îi dădea prea multe șanse să ajungă atât de departe. Dacă Messi va câștiga, totuși, nu voi scoate niciun cuvânt despre asta”.