Dacă Cesc Fabregas, Nasri, Eboue sau Clichy nu au avut nicio strângere de inimă în a părăsi-o pe Arsenal în ultimul an, dorind să câștige trofee cu formații de prim plan ale fotbalului mondial, „tunarii” și-au găsit un nou idol. Portarul Wojciech Szczesny, dorit insistent de cele două super-puteri din Spania, Barcelona și Real, a declarat că nu ia în calcul o despărțire de gruparea din Londra, indiferent de ofertă.
„Nu voi pleca de la Arsenal, cel puțin nu în următorii 3-4 ani. Am auzit de interesul lui Barcelona și Real, mă flatează, dar pentru moment nu-mi pot imagina că aș putea să joc în altă parte decât pe Emirates. Vreau să îmi fac treaba aici, să câștig trofee cu Arsenal și abia după aceea putem discuta de o mutare„, a spus goalkeeper-ul de 21 de ani, conform ibtimes.
La 21 de ani Szczesny este considerat unul dintre cei mai promițători portari din lume, fiind remarcat de Wenger încă de pe vremea când avea 15 ani. În 2009, deși avea doar 19 ani, francezul de pe banca tunarilor îi anticipa un viitor glorios. „Este un jucător extrem de promițător, nu am niciun dubiu că va deveni unul dintre cei mai mari portari. Are toate calitățile necesare să crească mult, sunt convins că va fi portarul nostru numărul unu în foarte scurt timp„, spunea Wenger în 2009.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER