Mourinho a comentat golul „fantomă” al lui Kiessling: „Dacă eram la Leverkusen, ceream rejucarea”
Managerul echipei Chelsea, Jose Mourinho, a declarat că, dacă ar fi lucrat pentru liga germană, ar fi apelat la tehnologie, în scopul de a evita situații de genul celei de la meciul Hoffenheim-Bayer Levekusen, în care arbitrul a validat un gol după ce mingea a ajuns în plasă prin exterirul porții.
„Dacă aș fi fost managerul lui Leverkusen, aș fi cerut rejucarea meciului. La fel aș fi făcut și dacă aș fi fost la Hoffenheim. Iar dacă aș fi lucrat pentru liga germană, într-o țară care nu are probleme economice, aș fi cheltuit câteva milioane pentru noua tehnologie. Dacă se întâmpla în Portugalia sau în Grecia, aș fi spus că nu există nicio șansă„, a afirmat Mourinho, luni, la aeroportul din Dusseldorf.
Atacantul formației Bayer Leverkusen Stefan Kiessling a marcat un gol „fantomă”, mingea intrând în poartă prin exterior, printr-o mică gaură din plasă, la meciul de la Hoffenheim, câștigat de oaspeți cu scorul de 2-1. Clubul Hoffenheim a depus un memoriu după golul „fantomă” de la partida de vineri seară, a anunțat Federația Germană de Fotbal (DFB), precizând că este în contact cu FIFA în ceea ce privește acest caz.
Chelsea se află în Germania, unde va întâlni, marți, de la ora 21.45, formația Schalke 04, în etapa a treia a Grupei E a Ligii Campionilor. În aceeași grupă, Steaua va juca, pe teren propriu, cu FC Basel.